Curs

Bianca azi zice:

        De fapt, greșesc. Ăsta nu e un curs. Sunt la un examen. Examenul colegilor mei de la celelalte secții. E totuși foarte obositor, dat fiind că am trecut de partea cu "perioadele", deci asta înseamnă că trebuie să stam până la ora 7 în scaunele ăstea incomode și să ascultăm câteva interviuri destul de faine ele, dar lungi care ne răpesc cam toată energia. Și e foarte nașpa.

Bianca azi zice:

     Am crescut.  Primul an de facultate. A trecut ceva timp. Poate ca am rămas același copil, poate că încă mai scriu prost și prostii, dar simt nevoia să scriu. Ceea ce e bine. Cred.

    Ieri am avut una din cele mai negre zile din tot anul. A fost prima dată când am vrut să mă las de teatru. Am avut o zi nenorocită de'a  dreptul. Nu mi-a ieși mai nimic. Cu toate astea, am înțeles că în regulă să ai și zile în care să fii praf. De'a dreptul praf. Dar seara, m'am dus în timpul repetițiilor la geam. Ningea. Ningea pentru prima dată. Zăpada se pusese pe acoperișuri și încă fulguia. Strada era luminată de un felinar sau doua, lumina fiind tare obosită. Câțiva copii mergeau fericiți, țopăind și țipând. Se bucurau și erau așa de încântați. În cealaltă parte,pe o altă stradă, un reflector străpungea norii, pierzându'se prin ei. Și dintr'o dată lumina se stinge în sală. Liniște. Repetiția se întrerupe și toți fug la geam. Geamul se deschide și frigul intra cu un val de răceală și prospețime.

    Bucurați'vă, oameni buni. A venit iarna.

Bianca azi zice:

    E o chestie ciudata si cu destinu' asta. S'a intamplat ca oamenii de care sa' mi placa cu adevarat si pe care am ajuns sa'i iubesc sa plece, sa dispara, sa se retraga sau sa se transforme. Asa ca iti dai seama ca esti singur. MEREU, ESTI NUMAI TU. Si te doare atuncic and realizezi, pentru ca abia atunci de dai cu capu' de pamant si incepi sa sangerezi singuratate. Omaenii chiar nu sunt ajutoare, asta e ceea ce vrei tu sa crezi. Toti sunt acolo doar pentru ca si ei au nevoie de un bine la randul lor. Asta e normal. Normal. Cuvantu' asta si'a pierdut sensul de mult. Societatea ii dreseaza conotatiile, dar am uitat ca oameni suntem multi, deci mai multe "normalulri", noi fiind deferiti, chiar prin definitie.

    Oamenii sunt egoisti. N'am crezut.. Foarte mult timp am incercat sa le caut scuza, da' acum realizez ca eu eram scuza pentru toate, nu mai poti fi obiectiv cand te atasezi de oameni.

    Si acum, singura ... te doare, e normal sa simti durerea. Dar cateodata durerea e atat de mare precum o vijelie care tranteste pomii la pamant, facandu'i sa se  scufunde intr'o mare a disperarii. Eu ma scufund in propria mare de lacrimi. Si nu asta ma trage in jos, tot ceea ce ma trage e faptul ca am iubit si ca urmeaza sa' mi para rau ca iubesc oamenii. Din cand in cand, regretului ii tine locul lasitatea, ca n'am recunoscut'o la timp.

    Seara, draga de ea.. doar seara ne mai ajuta. Si Nichita.

Soare

Bianca azi zice:



(da play)

Noi in masina, autostrada goala,soare afara. Maieu si pantaloni scurti, vant in par . Conduc si cu o mana tin volanul, iar celalta sta pe geam atarnand tigara. Fredonez usor iar tu esti adormit , iti rezemi capul de geam si te uiti la mine. Apuc schimbatorul de vitreze si imi tin mana pe el, dar sunt distrata de mana ta, care' mi mangaie parul. Apoi mana ta o cuprinde pe a mea, exact pe schimbator.  Tresar, caci stiu ca asta imaginea pe care o am de fiecare data cand merg spre mare.

"Spune mi ce sa fac, spune' mi cum sa fiu sa'ti placa de mine. Promit c'o fac"

Iti iau mana si vreau sa ti'o sarut, dar miscarea prea brusca ce'ai facut'o, ma face sa' mi intind corpul spre tine si iti simt buzele uscate pe piela mainii.

"Azi te ador, sa stii"

Soloul ma face sa zambesc, dar gandul ca azi suntem bine mi'l largeste pana la urechi.

"Azi ne iubim" spun buzele mele intredeschise. "Vreau sa ne iubim si maine, se poate?" si zambesti.