Bianca azi zice:
https://www.youtube.com/watch?v=NdYWuo9OFAw
E seara. N-am diacriticele la mine. Tigara se stinge (pauza de moment poetic). Imi amintesc ca acum 3 ani scriam asa de forma cuvintelor. Da' uite ca acum...
E simpatica tota treaba asta cu maturizarea. Nu-i asa de urata cum o vad restul, cred, habar n-am. Si Voicu a intrat pe usa. Am ajuns sa apreciez asa de tare un pupic pe frunte, pe crestet sau mana, dar mi-e asa de dor de un sarut. Mi-e dor de un sarut pe care-l primesc de atatea ori pe zi. Si pe care il vreau din ce in ce mai des, de care am nevoie sa pot ramane vie in secunda, sa zmabesc mai usor (eu, aia care zambeste mereu).
Nu scriu atat de des aici, asta pentru ca nu-mi gasesc timpul de care am nevoie sa imi public gandul. Si totusi, scriu seara, ziua, cand pot. O fac doar cand simt, adica atunci cand mi-e prea greu sau am un exces de fericire. Ca in seara asta.
Incerc sa ma analizez un pic si sa depasesc cliseele. E o neliniste buna in mine, un borcan deschis de emotii care se imprastie in tot coprul si imi inchide ochii. Aerul e mai greu si simt cum imi tasnesc lacrimi in ochi. Cred ca e de bine, asa ar trebui. Zambesc in timp ce scriu asta si mai injur din cand in cand laptopul pentru ca imi muta liniutele in alte paragrafele. Netul gafie si nu constientizez clar totul. Sunt iar cu capul in nori. Sie minunat.
Mi-ar fi placut sa cred ca el reactioneaza ca mine si ca ma vede asa cum il vad asa cum il vad eu. Dar am momente cand ma holbez si ma uit cu un drag la el de mi se umple golul dintre coaste, facandu-l viu. Si-l simt atat de aprope de mine cand ma ia in brate, am sufletul impacat. Cred ca asta e. Asta e toata treaba cu fericirea. E un lucru de moment pe care trebuie sa-l constientizezi. Nimic mai mult.
Fii destept, iubeste-ti momentele asa cum trebuie . E minunat
